Aproape de când am auzit prima oara de ea, adolescent
fiind, am devenit un adept al lui Ellen G. White si al scrierilor ei. Am învăţat
să bat la maşina de scris copiind pasaje din cartea ei “Mesaje
adresate tinerilor”. Cât am fost la liceu si la colegiu, adesea mergeam din
camera in camera pe la dormitoare, adunând citatele lui Ellen White de la
alţii pentru a le folosi la pregătirea mea de a deveni un slujitor in
Biserica Adventista de ziua a şaptea. În zilele acelea am conceput ideea
de a alcătui un comentariu Adventist compilând din scrierile lui Ellen
White toate afirmaţiile despre fiecare carte din Biblie, fiecare
doctrină si fiecare personaj.
Pe la începutul vieţii mele de slujire (care a început
în California, în cea de-a doua jumătate a anului 1940), am compilat
două volume ale biografiilor Vechiului şi Noului Testament,
adăugând fiecărui articol citatul potrivit luat din opera lui Ellen
White. Câteva persoane de seamă din biserică m-au încurajat în acest
proiect şi s-au gândit că Fundaţia Ellen G. White ar putea
publica aceste colecţii pentru a le folosi în clubul de carte, la care
biserica lucra în zilele acelea. După o perioadă lungă de timp
şi de corespondenţă, în sfârşit am realizat cât de naiv am
fost şi că Fundaţia White nu s-a gândit niciodată la o
colaborare de genul acesta cu cineva care părea că ar fi călcat
teritoriul său.1
În mod independent oricum, am publicat doua volume cu
biografiile Bibliei şi un al treilea volum despre cartea Daniel şi
cartea Apocalipsa, toate bazate pe opera lui Ellen White, şi curând aceste
cărţi au fost vândute în librăriile creştine adventiste şi
folosite în multe şcoli şi colegii adventiste din nordul Americii.
Oamenii lui Fundaţia White nu erau prea
mulţumiţi de aceasta şi au ridicat problema mea la Uniunea pe
zonă şi în faţa preşedinţilor de conferinţă
locali. După multe negocieri, toţi au fost de acord cu vânzarea
cărţilor deoarece ei credeau că volumele mele oricum nu vor
circula pe o scară largă. În anii ce au urmat, oricum au fost vândute
zeci de mii de volume.
În timp ce lucram la proiectul celui de-al patrulea volum
(Citatele lui Ellen White asupra doctrinelor biblice), am dat peste ceva
interesant la Orlando, Florida, unde eram pastorul Bisericii Memoriale Kress,
numite aşa după numele doctorilor Daniel H. şi Lauretta E.
Kress, recunoscuţi ca pionieri în domeniul medical adventist. Familia
Kress mi-a dat o carte veche, scrisă de Ellen White, Schiţe din viaţa lui Pavel ,
publicată în 1883, dar niciodată reeditată. Într-o zi, când am
arătat această carte unui membru din biserică mi-a spus că
problema acestei cărţi era că semăna foarte mult cu o
altă carte ce nu fusese scrisă de către Ellen White, şi
că niciodată nu fusese reeditată din cauza asemănării
foarte apropiate. Determinat de mintea mea foarte iscoditoare am făcut o
comparaţie şi am descoperit că unele critici păreau a fi
adevărate.2
Târziu, după ce m-am transferat în California, unde familia
Wellesley P. Magan, de asemenea recunoscuţi pionieri adventişti, era
membră a congregaţiei mele. La moartea văduvei tatălui lui
Wellesley, Lillian E. Magan, mi s-a dat o carte din biblioteca familie Magan -
Profetul Elisei de Alfred Edersheim.3 Pe
prima pagină era semnătura lui Ellen White. Datorită
utilizării constante a cărţilor lui Ellen White, deja devenisem
atât de familiar cu ele încât imediat am recunoscut asemănări de
exprimare şi gândire pe măsură ce citeam cartea lui Edersheim.
Mai târziu, în timp ce studiam la Universitatea din California
de Sud ca să-mi iau un masterat, am fost şocat să dau peste o
lucrare în şapte volume, scrisă de acelaşi Edersheim.4 De data
aceasta, am găsit în volumele de la I la IV că titlurile capitolelor lui Edersheim şi subtitlurile
erau de multe ori identice cu titlurile capitolelor din Patriarhi şi
Profeţi a lui Ellen White (1890).Timpul şi studiul au arătat că
doamna White obţinuse ajutor liberal din aceste lucrări suplimentare
ale lui Edersheim. Cercetări ulterioare au arătat că Edersheim
scrisese şi o istorie a Noului Testament despre viaţa lui Hristos şi
aceasta cuprindea şi ea asemănări suplimentare cu Dorinţa Veacurilor a doamnei White.(5)
Deşi tulburătoare, aceste descoperiri nu m-au
deranjat prea mult atunci pentru că Fundaţia White din Washington prea
să aibă mereu scuze pentru
împrumuturile lui Ellen. Lucrurile
au continuat astfel, până când Bruce Weaver, un tânăr student la
seminarul de la Universitatea Adventistă Andrews din Michigan, a
descoperit un dosar neobservat al lucrării şi comparaţiilor mele
(în materialul duplicat, păstrat în biblioteca de la Fundaţia White).
De aici, lucrurile au început sa capete un aer de poveste misterioasă.
Fundaţia White l-a acuzat pe Bruce că a furat materialul din librărie,
deşi doar copiase din el şi l-a pus la loc. În final, Bruce a fost
dat afară de la seminar şi din lucrare - nu înainte de a juca un rol
important în această dramă.
Ceea ce găsise în dosar nu erau doar materialele şi
critica mea, ci şi copii ale unor scrisori de la Fundaţia White ale
lui Robert W. Olson şi Arthur L. White, în care, aceşti bărbaţi
de la biroul din Washington îşi exprimau îngrijorarea cu privire la
descoperirea lui Bruce a materialului pe care li-l trimiteam ca dovadă a
faptului că Ellen White a copiat. Amândoi i-au păstrat sugestiile
referitoare la problema aceasta. Anii următori au arătat că au
adoptat metoda lui Arthur White, ceea ce însemna în esenţă să
considere cazul rezolvat şi să folosească cât mai multă
presiune şi vorbe cu dublu înţeles.
Olson a început să vorbească public, depunând un
efort mare pentru a diminua impactul pe care descoperirile mele începeau
să-l aibă, căci acum, oamenii din diferite regiuni ale Americii
de nord cereau dovezile găsite în cercetările mele. În ianuarie 1979
, la o prezentare a lui Olson la universitatea din Loma Linda din California,
cineva din public a întrebat despre împrumuturile doamnei White din surse
publicate. Răspunsul lui Olson a fost că nu e nimic de făcut, că
toate scrierile erau ale ei. Apoi a spus că era un lucrător în
California de sud care provoca valuri de indignare şi uimire printre
oameni datorită acuzaţiilor pe care le aducea cu privire la
materialele împrumutate, pe care doamna White le folosise pentru cartea ei de căpătâi
- Dorinţa veacurilor . Olson a mai adăugat că nu era nimic adevărat
în nici unul din aceste zvonuri. E puţin spus că am fost în stare de şoc
după această întâlnire. Pe atunci, dosarul meu conţinea deja
câteva scrisori de la acelaşi Olson care mă încuraja să-i trimit
în continuare comparaţii ale scrierilor lui Ellen White cu cele ale
contemporanilor săi. Mai mult, vorbise personal cu mine când a fost în
California, cu puţin timp înainte şi mă pusese să-i promit
că nu voi publica nici un raport al muncii mele până când el şi
personalul de la Fundaţia White nu acordau mai mult timp pentru a studia
materialul. Am fost de acord cu cererea lui, iar acordul fusese înregistrat
într-un memorandum de acolo pe care l-au scris după aceea şi l-am păstrat
în dosarele mele.
Acum ştiam ca Robert Olson ori avea o memorie scurtă
ori spunea o minciună albă. În ambele cazuri era clar că oamenii
de la Fundaţia White ştiau mult mai mult decât spuneau.
Dosarele de la Fundaţia White se refereau la o carte
de William Hanna intitulată Viaţa
lui Hristos .(6)Cam de la 24 de ore de la întâlnirea de la Loma Linda, am obţinut
cartea lui Hanna şi de atunci am început să aflu mult mai multe
lucruri decât ştiam.
Spectrum, un jurnal independent publicat de Asociaţia
forumurilor adventiste, prezenta un raport al unei întâlniri a comitetului din Glendale,
California, din ianuarie 1980.Această întâlnire a fost iniţiata de
preşedintele Conferinţei generale, Neal C. Wilson, la insistenţa
mea şi anume că trebuie să ne gândim la scopul descoperirilor
împrumuturilor literare ale lui Ellen White. Optsprezece din reprezentanţi
numiţi ai bisericii au căzut de acord că ceea ce arătau
descoperirile mele era de proporţii alarmante, dar că studiul trebuia
să continue-cu ajutor suplimentar.(7)
De asemenea Spectrum a anunţat mai târziu excluderea
mea din biserică(dup 36 de ani de slujire), datorită unui articol iniţiat
şi scris de John Dart, un editor religios, şi publicat în Los Angeles Times (9).Nici unul din
oficialii care concediau n-a vorbit vreodată cu Dart. Nici unul nu a văzut
studiul pe care articolul meu era bazat. Inima problemei, în ea însăşi,
nu era importantă pentru oficialii bisericii.
Era necesar doar ca cineva să fie pedepsit astfel
încât ceilalţi să-şi păstreze poziţiile şi de asemenea Ellen White şi Biserica
Adventistă de ziua a şaptea să pară nevinovate.
Prin prisma a ceea ce am observat, învăţat şi
experimentat m-am gândit că ar fi potrivit şi necesar să rămână
pentru generaţiile viitoare descoperirile cercetărilor mele. Generaţiile
viitoare vor dori să ştie adevărul despre ce a fost descoperit
din trecut. Aceasta va constitui o parte pe care o vor lua în considerare în
experienţa şi judecăţile lor religioase.
În ciuda multor sfaturi am decis să aleg titlul cărţii
mele Minciuna Albă (white înseamnă alb în limba engleză).
Nu folosesc acest termen numai şi numai pentru Ellen G. White. În momentul
în care oricare din noi consimţim sau sprijinim la transmiterea unui mit
(în întregime sau în parte) noi înşine devenim părtaşi la o minciună albă. Mesajul acestei cărţi
este menit să ne ajute să realizăm că toţi suntem
adesea purtătorii unei legende.
Cele mai groaznice minciuni sunt acelea legate de religie,
deoarece sunt spuse într-un mod în care ideea este că Dumnezeu le tolerează
şi de aceea ele sunt pentru propriul nostru bine. Şi ideea că
acest bine poate fi dăunător, greşit şi chiar malefic, nu
le trece prin cap acestor oameni zeloşi care ajută la transmiterea
acestor legende în numele lui Dumnezeu.
În acest studiu am încercat să abordez nu numai
faptele, aşa cum le-am descoperit, ci de asemenea şi manifestarea lor
în biserică şi în fiecare din noi, după propria mea percepţie.
Sper de asemenea că pot fi de ajutor celor interesaţi de aceste
lucruri.
Mai rămân multe răspunsuri de dat la întrebarea
de ce unii din noi acceptă ceea ce acceptă de la oricine. Care este
trăsătura din noi care ne face să reacţionăm atât de
încrezători în faţa unor informaţii pe care nu ne putem baza,
astfel încât o transformăm în adevăr şi îi permitem să ne
guverneze gândirea şi viaţa?
Ajuns la această etapă a gândiri mele, dacă
e să dăm vina pe cineva, atunci daţi-o pe mine, pentru că
am fost atât de credul, fără să fac un studiu adecvat sau să
cercetez mai mult si am acceptat ceea ce mi s-a prezentat la început ca
fiind adevăr , dar care de fapt
conţine mult neadevăr care ne distrage atenţia de la lucrurile
care ar trebui să ne preocupe în primul rând. Cel mai mare regret pe
care-l am este că timpul nu-mi va permite să corectez unele din
informaţiile greşite pe care le-am acceptat cu neatenţie şi
le-am transmis altora ca o minciună albă.
Fiecare instituţie, corporaţie, sistem stabilit -
fie politic, economic, social sau religios - trebuie să-şi aibă
un sfânt protector. Acest sfânt poate fi un fondator, un binefăcător,
un lider carismatic sau o figura mistică moartă demult. Indiferent de
categorie sau de perioada de timp în care a existat patronul, acesta ar fi
venerat chiar dacă ar fi un vampir; e canonizat chiar dacă ar fi un
înşelător;e sfinţit chiar dacă e un păcătos
notoriu.
Există ceva în mintea
omenească ce caută să creeze irealul, ceva ce ne face
să ne imaginam ori sa pretindem contrariul chiar şi împotriva
oricărui argument logic. Ceea ce nu poate fi văzut, îl
transformăm în viziune;ceea ce este imperfect îl etichetăm ca fiind
perfect; acordăm autoritate unui lucru iluzoriu. Mult studiu a fost
dedicat întrebării de ce vrem să credem, şi într-adevăr de
ce trebuie să credem minciuna albă?Pentru aceasta este destul să
spun că aşa procedăm - şi se pare că trebuie să
procedăm aşa, pentru că vom găsi ori vom inventa o alta,
numai pentru a nu înfrunta realitatea.
Cei care-i
aprovizionează cu leacuri pe făuritorii de fantazii(care se
străduiesc să ţină în frâu manifestările psihice) sunt
propagandiştii supranaturalului.
Ei sunt cei care manipulează, manevrează şi transformă
conştiinţa celor pe care vor să-i convingă. Tot timpul, în
orice loc, ei au fost magicienii care au făcut populaţia să
creadă că împăratul avea puteri supranaturale, şi că
cei care îi vor asculta şi le vor cere sfaturi şi îndrumări
(pentru care, bineînţeles, trebuie dată plata cuvenită) se vor
afla printre puţinii care cu adevărat percep ceea ce nu se poate
vedea.
Elementul esenţial pentru orice înşelătorie
este minciuna. Pentru a fi mai specific, este o minciună albă, un
lucru mic ce deviază câte puţin de la adevăr, până când,
odată cu trecerea timpului, şi în circumstanţe potrivite, se
transformă într-un haos enorm.
Tehnicile
acestor propagandişti sunt câteva, dar absolut esenţiale. Ele constau
în concentrarea nu pe natura umană a celui care va fi venerat, ci pe
exagerarea virtuţilor acestuia până la nivelul miraculosului;
limitarea accesului la cunoaşterea trecutului semnificativ al celui
venerat; stimularea înclinaţiei către superstiţie (sau cel
puţin încredere oarbă) şi încercarea de a trage de timp.
Într-o ediţie a dicţionarului Webster, scrie că
o minciună albă este o minciuna rostită din politeţe,
amabilitate sau motive scuzabile; o născocire politicoasă sau
nevinovată.
Faptul că Ellen White a copiat şi a plagiat a
fost dovedit şi recunoscut de către reprezentanţi de seamă
ai Bisericii Adventiste de Ziua a şaptea de-a lungul anilor. Dar informaţiile
cu privire la gradul dependenţei literare al lui Ellen White au fost
ascunse în mod deliberat membrilor necunoscători până când cercetări
independente au făcut publice faptele. Această noi probleme se
ridică datorită faptului că liderii Bisericii Adventiste nu au răspuns
în faţa acestor descoperiri. De exemplu:
1. De ce a schimbat Ellen White majoritatea, dacă nu
toate speculaţiile şi supoziţiile pe care le-a copiat în adevăruri
absolute, astfel încât tot ce copiat să par că a fost elaborat în
timpul viziunilor ei, când în mod evident nu a fost aşa?
2. Cum pot notele de subsol şi textele biblice pe care
ea le-a copiat ca umplutură de la alţii să satisfacă
criteriul stabilit pentru inspiraţie?
3. Cum se împacă abuzul si folosirea greşită
a materialului altora la o scară largă cu etica timpurilor ei şi
alor noastre?
4.Deoarece omeneşte este imposibil ca Ellen White să
fi realizat singură plagiatul, cine dintre cei care au ajutat-o se ridică
la înălţimea inspiraţiei ei?
5. Cu autoritatea cui avem noi acum de a face?
Recunoaştem că încă de la începutul mişcării
anului 1844 mulţi oameni au privit la Ellen White ca la autoritatea
principală a Bisericii Adventiste. Acum ei trebuie să-şi
corecteze gândirea (şi mulţi dintre ei chiar viaţa) la un nivel
diferit faţa de cel din trecut. Acest lucru poate fi foarte dureros. Fie
Că aceasta este sau nu situaţia în care se găseşte minciuna
albă, şi fie că născocirea a fost sau n-a fost
dăunătoare valorilor personale ale cuiva, modului său de gândire
şi chiar vieţii sale, fiecare
persoană va trebui să judece pentru ea însăşi.
Pentru a înţelege într-o mică măsură,
cum ajung oamenii acolo unde sunt, este posibil doar dacă cineva se uită
pe unde a trecut, ce tip de vânzător i-a vândut călătoria, şi
ce i-a motivat să meargă.
Nu este posibil să avem în vedere toate aceste aspecte
la un loc. Doar prezenţa circumstanţelor care dau naştere unui
credincios adevărat, tipul de vânzător care a vândut marfa şi ce
se întâmplă celor care cumpără.
Cărţi ca Căutătorii unui statut, Viaţa
permisivă şi Adevăratul credincios fac aluzie la legătura
dintre toate disciplinele economice, sociale şi religioase. În toate
aceste discipline vânzătorii îşi vând produsul folosind minciuna albă.
Deşi vânzătorii ideilor sociale şi economice afirmă că
sunt interesaţi de prezentul nostru, ei sunt mult mai interesaţi de
viitorul lor .Înşelătorii vând minciuna albă în toate formele
sau mărimile, numai să fie cumpărată de public. Adventiştii
cunosc şi acceptă aceste lucruri de viaţă privind
strategiile altora;dar ei cred că strategia şi sistemul lor este
diferit şi de aceea mai bun. Foarte puţin studiu a fost folosit
pentru a dovedi sau a dezaproba crezul lor.
Majoritatea oamenilor acceptă faptul că au rămas
puţini, dacă au mai rămas chiar, oameni sfinţi care să-ţi
vândă marfa în reformele social–politice-economice. Ceea ce este greu
pentru ei să recunoască sau să accepte este de asemenea faptul
ca puţini sfinţi au mai rămas în religie, dacă au mai rămas.
Nu mai există oameni sfinţi cu excepţia faptului când noi înşine
îi transformăm în sfinţi cu dorinţa propriei noastre minţi.
Pentru că întotdeauna purtăm cu noi acest
pretext, este uşor pentru propagandiştii religiei să câştige
controlul asupra propriilor idiosincrasii şi propriilor noastre cunoştinţe
şi să exercite autoritate asupra minţilor sau acţiunilor
noastre. Au fost mulţi pe lumea asta care s-au vândut pe ei înşişi
acestei lumi ca sfinţi oferind salvare pentru viitor-când de fapt ei erau
acei propagandişti care prin transmiterea vinei şi a fricii şi
prin supunerea discipolilor lor sub propria lor voinţă, ne-au furat
libertatea de a gândi.
Pe măsură ce vei citi, păstrează în
minte faptul că cineva ţi-a vândut ideea că ceea ce crezi tu în
adâncul fiinţei tale este unic şi are autoritate de la Dumnezeu, care
reprezintă cea mai înaltă curte de apel;că tu eşti diferit
datorită acestei autorităţi şi că vei fi salvat dacă
vei urma regulile.
Problema cu acest mod de gândire este că ceea ce tu
crezi ca fiind adevărat, poate reprezenta numai interpretarea proprie a
sfântului tău despre adevăr, iar afirmaţiile pe care tu le-ai
socotit ca autoritate pot fi doar idei pe care sfântul tău le-a împrumutat
de la alţii.
Aceasta este, cred, ceea ce va arăta studiul în ceea
ce o priveşte pe Ellen G. White. Şi dacă acelaşi număr
de informaţii ar fi disponibil despre sfinţii din alte grupuri, acelaşi
lucru ar fi adevărat şi despre ei .De ce vrem să credem ceea ce
am ajuns să credem, asta este problema minciunii albe.
În această odisee la care luăm parte cu toţii,
propagandiştii vor fi reprezentaţi de către oamenii clericali,
pastorii, preoţii, teologii, cărora, mai mult decât oricăror
profesionişti, li s-a acordat licenţă (şi de către oameni
şi de către stat) pentru a-şi vinde în mod ambulant marfa lor,
pentru a-şi ţese frica în rândul celor ce se tem, pentru a ţese
vina în rândul celor plini de remuşcări.
Sfântul patron va fi Ellen Gould White, liderul canonizat
al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea-care este simbolul tuturor sfinţilor
al oricărei credinţe şi prin care adepţii au acces mai uşor
la conceptul de Dumnezeu şi caută să ajung la o salvare de neatins
prin satisfacerea condiţiilor sau prin acel sfânt.
Adevăraţii credincioşi vor fi neatenţi,
cei temători, cei năpădiţi de vină, cei zeloşi
peste măsură, cei bine intenţionaţi, cei care nu pun
niciodată întrebări. Cu o lipsă de încredere personală în
Dumnezeu, ei Îl caut prin sfântul pe care l-au ales, despre care ei cred ca are
o conduită care duce negreşit către locurile cereşti.
Deoarece materialul prezentat are de-a face cu însuşirea
operelor literare ale altora, eu de asemenea am copiat de la toţi. Fără
ruşine am folosit material ce fusese scos, împrumutat sau altfel luat pe
faţă de la orice sursă disponibilă sau care am crezut că
este necesar să fie folosit pentru dovezi şi claritate.
Bucuros aş acorda încredere tuturor celor care prin
orice metodă sau sursă, mi-ar aduce material pentru a-l folosi,
astfel încât cititorii să vad ei înşişi dovezile şi să
cunoască natura şi amploarea minciunii albe a Bisericii Adventiste.
Dar din cauza naturii subiectului, a părţii
administrative şi a presiunii colegilor a căror poziţie şi
persoană pot fi afectate, nu pot da numele acelora mulţi cărora
le sunt îndatorat.
Această carte urmăreşte naşterea, creşterea
şi perioada de înflorire a minciunii albe în Adventism. Nu poate explica
toate sforile, ce ne leagă, ca odinioară pe Guliver, deoarece accesul
către multe surse ce cuprind fapte ne este astfel refuzat. Această
carte poate doar să îndrume cititorul către surse sigure, în aşa
fel încât să vadă el însuşi ceea ce trebuie.
Nu doresc să fiu de ajutor pentru cei care,
deşi au ochi, nu doresc să vadă sau să strig la cei care,
deşi au urechi, nu vor să audă. Dar pentru că cineva are o
obligaţie faţă de generaţiile viitoare, acest material va
constitui o candelă mică ce va lumina drumul într-o lume plin de
superstiţii, de teamă şi vină .Va fi poate flacăra,
chiar dacă una mică ce va lumina cărarea către
adevăratul Sfânt al sfinţilor - Domnul Isus Hristos.
1. Ellen G. Fundaţia White
este agenţia care are în custodie scrierile, corespondenţa, dosarele,
predicile, articolele din ziar, colecţia personală de cărţi, amintirile şi diferite materiale – încredinţate
de către doamna White la moartea ei în 1915. Fundaţia e
administrată de Conferinţa generală a adventiştilor de ziua
a şaptea la sediul lor mondial din Washington, D.C.
2. Cartea asemănătoare
cu Schiţe din viaţa lui Pavel a lui Ellen White este Viaţa şi
epistolele apostolului Pavel. A fost scrisă de William J. Conybeare şi John S. Howson şi
a fost publicată prima oară în Londra (1851-52) iar apoi în New
York. Schiţele doamnei
White n-au mai fost republicate după ediţia din 1883 până
când o reproducere întocmai n-a fost făcută în 1974 de către
Asociaţia de publicare Review and
Herald.
3. Alfred Edersheim, Elisei
profetul (London: The Religious Tract Society,1882). Era „noua ediţie
revizuită a lui Edersheim care se găsea în biblioteca lui Ellen
White.
4. Istoria biblică: Vechiul Testament a lui Edersheim a fost
publicată prima oară într-un set de şapte volume (1876-87). Compania
de publicare a lui Wm. B. Eerdman, a retipărit ediţia din 1890 în
două volume ("complete şi neprescurtate") în 1949.
5. Alfred Edersheim, Viaţa
şi timpurile lui Isus, Mesia, 5 cărţi. (Londra: Longmans,
Green and Co., 1883. New York: E. R. Herrick, 1883).
6. William Hanna, Viaţa lui Hristos (New York: The American Tract
Society, n.d. (pref.1863). Această caret afost publicată mai întâi în
şase volume separate ca Viaţa
Domnului nostru, care e titlul sub care apare la Fundaţia
EGW, Document File 884, din biblioteca lui Ellen White.
7. Douglas Hackleman, "Comitetul
Conferinţei generale studiază sursele lui Ellen White," Spectrum
10, no. 4 (Martie 1980): 915.
8. Eric Anderson, et al., "Trebuie
să continue criza?" Spectrum 11, nr. 3 (Februarie 1981): 4452.
9. John Dart, "Plagiatul
găsit în cărţile profetului," Los Angeles Times (23 Octombrie
1980), p. 1.
10. Vance Packard, Cercetătorii Statutului (New York: Simon and Schuster, Pocket Books, 1961). Samm Sinclair Baker, Minciuna permisă (Boston: Beacon Press, 1968). Eric Hoffer, Adevăratul credincios (New York: Harper & Row, Publishers, Perennial Library, 1951).