Perioada dintre 1860 şi anii1880 a fost
plină pentru Ellen şi personalul ei. Poate că amintindu-şi
de cartea pe care i-a dat-o J.N. Andrews, a coborât Paradisul pierdut de pe acel "raft înalt" şi a început să
lucreze la viziunea ei a Tragediei veacurilor – care nu avea să
devină tema doar unei singure cărţi ci a celor patru volume din Spiritul
profeţiei ( predecesoarea seriei
Conflictului veacurilor). 1
Paradisul pierdut al lui
John Milton i-a fost de mare ajutor. Ideile
ui despre lupta pentru dreptate din înaltele curţi cereşti, precum
unele din cuvintele lui însuşi, au fost ţesute într-o
ţesătură atât de vie încât până şi în ziua de azi unii
oameni au coşmaruri atunci când îl citesc. Povestea lui Ellen extinde
poemul lui Milton şi ia de la el nu numai războiul din cer ci şi
războiul de pe pământ, de la început până la sfârşit. Satan
e mai tot timpul în control, băgându-se peste tot în evenimentele
omeneşti, acolo unde-i îngăduie Dumnezeu, provocând o dezordine
generală, până când îşi primeşte pedeapsa în ultimele
şapte plăgi, odată cu distrugerea pământului şi, la
căderea cortinei, e aruncat în iazul de foc.
Toate astea pot suna cunoscute unora – şi
aşa era. Aţii, printre care şi Canonul, folosiseră mai mut
sau mai puţin această temă. Dar cititorii lui Ellen aveau
să ajungă să creadă că descrierile ei erau mai vii
şi mai clare şi mult mai autentice decât toate cele dinainte. Review
şi alte jurnale publicitare adventiste declarau scrierile ei
şi „viziunile”ei ca cele mai minunate. 2 Astfel, oamenii au început
să cumpere. Primul volum al Spiritului profeţiei (1870) urma
linia generală a editării anterioare a micuţei cărţi daruri spirituale - dar mut mai „extinsă”
Nu numai în domeniul teologiei a văzut Ellen
lucruri pe care alţii poate că le-au văzut sau nu înainte. La
această dată, începeau s-o
preocupe problemele de sănătate. Pentru acest subiect, a fel ca în cazul Paradisului pierdut al lui Milton, acel "raft înalt" i-a fost de ajutor. Unii
dintre contemporanii ei de la acea dată erau scriitori care abordau
subiectul sănătăţii ca Jackson, Trall, Coles, Shew, Graham,
Alcott şi alţii 3 Era mai mult decât o cunoştinţă
obişnuită pentru unii din ei şi era vorba să nu mai dea
înapoi ceea ce luase – ceea ce înseamnă furt după definiţia
dată de dicţionar. Acestor critici le-a răspuns:
Eram în casa fratelui A. Hillard, la Otsego, Michigan, pe 6 iunie 1863, când am primit o viziune despre subiectul important al Reformei sănătăţii. N-am vizitat Dansville până în August 1864, la 14 luni după am avut acea viziune. N-am citi nici o lucrare despre sănătate până când n-am scris "Daruri spirituale," vol. III şi IV, "Apel către mame," şi n-am schiţat cea mai mare parte din cele şase articole din cele şase numere ale lucrării "Cum să trăieşti" şi nici nu ştiam că există o astfel de lucrare ca Legile vieţii, publicată la Dansville, New York. N-auzisem de cele câteva lucrări despre sănătate scrise de Dr. J. C. Jackson şi de alte publicaţii de la Dansville de atunci. Am avut viziunea de care v-am spus.
Pe măsură ce prezentam subiectul
sănătăţii prietenilor cu care lucram în Michigan, New
England şi în statul New York, vorbind împotriva medicamentelor şi
consumului de carne şi în favoarea apei, aerului curat şi a unui
regim echilibrat, primeam adesea răspunsul "Părerile tale sunt
foarte apropiate de cele exprimate în Legile vieţii şi alte
publicaţii ale doctorilor Trall, Jackson şi alţii. Aţi
citit această lucrare şi pe celelalte?" Răspundeam că
nu şi că nici n-o voi face până nu terminam de scris viziunea
mea, ca să nu se spună că primisem lumina în privinţa
subiectului sănătăţii de la doctori şi nu de la Dumnezeu
4
Alţii, ca şi mai înainte, în cazul Paradisului
pierdut, îmi sugerau:
Informaţia care i-a venit doamnei White de a Autorul Adevărului trebuia să coincidă cu adevărurile descoperite de alţii. 5
Ellen urma să spună, aşa cum avea
să arta nepotul ei Arthur după cam o sută de ani, că a
obţinut aceste „adevăruri” prima – deşi studii ulterioare
arată că ideile erau aceleaşi şi că limbajul în care
erau exprimate era foarte asemănător cu ce pe care-l folosiseră
mai întâi ceilalţi. Poate că e vechea dilemă, ce-a fost mai
întâi; oul sau găina? Ellen spunea:
Şi după ce mi-am scris cele şase articole din "Cum să trăieşti", am căutat diferitele lucrări despre igienă şi am fost surprinsă că erau atât de în armonie cu ceea ce-mi arătase Domnul. Şi pentru a arăta această armonie şi a pune înaintea fraţilor şi surorilor mele subiectul aşa cum a fost abordat de către scriitori talentaţi, m-am hotărât să public "Cum să trăieşti," în care am introdus multe lucruri din lucrările la care am făcut referire. [italice adăugate] 6
Ronald L. Numbers, în Proorociţa
sănătăţii, face
treaba demnă de laudă de a arăta că „fragmentele
extrase” ale lui Ellen reprezentau cam majoritatea lucrării şi
că, în unele cazuri, întregul însemna mai mult decât suma
părţilor – o ecuaţie la fel de greu de crezut în religie ca
şi în matematică?
Nu s-a iscat conflict doar pe subiectele legate de
sănătate. Acele "mărturii” aveau să înfrunte multe
critici. La început, au fost aceia care simţeau că James White o
influenţează pe soţia sa în scrierile ei sau poate că
exprimă o idee sau două sub numele ei. Nimic nu e mai magic decât o
pecete pentru a da lucrurilor greutate şi autoritate iar ea era acea
pecete. James, pe de altă parte, simţea că alţii fac
acelaşi lucru cu Ellen şi câştigă un avantaj asupra lui:
Ea e umilă şi trebuie tratată cu blândeţe, altfel nu poate face nimic. Liderii Butler şi Haskell au început să aibă o influenţă asupra ei pe care vreau s-o frâng. Aproape c-a distrus-o. Oamenii noştri nu trebuie să-i suporte pe aceşti bărbaţi să facă ceea ce-au făcut, astfel încât toţi lucrătorii noştri sunt descurajaţi. Tinerii sunt ţinuţi afară din lucrare de sfaturile lor înguste şi orbeşti. 8
John Harvey Kellogg, un protejat al familiei White,
s-a plâns de aceleaşi lucruri timp de ani de zile. Credea că prea
mulţi fac prea mult în numele inspiraţiei prin Ellen şi
scrierile ei. După câţiva ani, când a fost întrebat de unii din
bărbaţii bisericii, a răspuns:
Vreau să vă spun alt lucru pe care nu-l ştiţi, o mărturie pe care o am de la sora White şi pe care n-a publicat-o nici ea nici ei, şi anume că aceşti bărbaţi au tăiat adesea bucăţi mari din lucrurile pe care le-a scris sora White şi care puneau lucrurile într-o lumină nu prea favorabilă ..sau care nu se potrivea cu planurile lor, astfel încât s-au simţit liberi să le scoată şi să schimbe astfel efectul şi sensul general, trimiţându-le apoi să fie publicate cu numele sorei White. 9
Ceea ce pare să spună el în
esenţă este că unii băieţi obţinuseră o
pecete cu numele lui Ellen şi că o puneau pe orice. Tot în acest
interviu, Kellogg arăta că William C. White, fiul lui Ellen, era unul
din vinovaţii din unele din aceste cazuri:
Will White primea acele scrisori şi scotea un paragraf de aici, unul de acolo, alt paragraf din alta şi le punea împreună şi trimitea produsul final cu numele său. E o „mărturie” din partea lui Willie. Dacă vă uitaţi la acel document, veţi vedea că numele ei nu apare pe document, ci Willie l-a scos din scrisori pe care sora White le scrisese acelor prieteni personali...
Numele lui Willie, nu al ei, apare pe ele; totuşi,
lucrările acestea sunt circulate în toată Europa şi în întreaga
lume şi citite în public ca fiind o mărturie de la Dumnezeu. Şi
asta v-am spus că e frauda imensă care e comisă iar lucrarea denominaţiei şi întreaga ei
maşinărie s-au pus la lucru pentru a comite fraude şi a pune
poveri pe umerii oamenilor. Dacă s-ar cunoaşte adevărul, ar
atrage dispreţul şi dezonoarea asupra întregii denominaţii.10
După mai mulţi ani, s-a spus că
afirmaţiile bunului doctor au fost făcute după ce s-a
despărţit de familia White
şi de biserică şi că, prin urmare, nu erau nişte
comentarii de încredere. S-a sugerat că a avut motive ulterioare şi
că nu poate fi socotit un martor adecvat, deşi e un apt recunoscut
că era foarte onorat alături de toţi aceia care erau încă
la putere, că avusese privilegiul să ia parte a înaltele consilii
şi că fusese personal foarte apropiat de Ellen. Critica adusă
lui Kellogg poate fi validată doar dacă ar fi singurul care a
văzut şi a spus ceea ce a spus. Dar nu era singurul.
William S. Sadler, un alt medic cunoscut şi
prieten persona al familiei White, a avut şi el îndoieli referitoare la
metodele folosite şi la scuzele oferite în numele lui Ellen şi a inspiraţiei. În Aprilie 1906
i-a amintit lui Ellen unele din problemele pe care la văzuse de-a lungul
anilor în scrierile şi comportamentul ei. Această scrisoare a fost
scrisă când încă mai era un credincios adevărat şi un
suporter al lui Ellen şi ca răspuns la propria ei invitaţie de
a-i pune întrebări. Şi el, ca şi ceilalţi, auzise vocea lui
Ellen. Dar ca şi Isaac dinaintea lui, a descoperit că acele mâini
erau ale altuia – ale lui Will White. Afirmaţiile lui Sadler arată
clar că, timp de 20 de ani sau chiar mai mult lucrul acesta a fost
îngăduit.
O altă problemă: respectiv influenţa lui Willie asupra Mărturiilor. Am descoperit adevărul cam acum 20 de ani, chiar înainte de a fi botezat de liderul Wm. Covert, (cam acum 18 ani). Am luat o hotărâre decisivă în privinţa Mărturiilor. Pe scurt, e-am acceptat; dar de atunci, până în ziua de azi, mai ales în ultimii zece ani, şi mai ales de când v-aţi întors în ţară din Australia, am auzit mereu de la lideri, pastori, de la aceia care adesea aveau poziţii cu autoritate în Conferinţă, că Willie v-a influenţat la crearea Mărturiilor dvs.; sau, aşa cum spuneau ei adesea, „a scrisorilor” pe care le trimiteaţi.
Aceste vorbe nu m-au impresionat aproape deloc.
M-am hotărât să nu le cred, an după an. Mi s-a dat o copie a
comunicării scrise de dumneavoastră pe data de 19 iulie 1905, adresată
fraţilor I. H. Evans şi J. S. Washburn, şi de atunci nu mai
ştiu ce să fac sau ce să spun referitor la acest subiect.
Mă refer la următorul citat:
"După ce am văzut reprezentaţia, m-am trezit şi m-am aşteptat ca lucrurile să se întâmple aşa cum mi s-a arătat. Când liderul Haskell mi-a spus de confuzia în care se aflau pentru a continua lucrarea din sud, i-am spus "Ai credinţă în Dumnezeu; de a această întâlnire, vei lua cei 5 mii de dolari necesari pentru cumpărarea bisericii!""
"I-am scris câteva rânduri liderului
Daniel, sugerându-i să facă acest lucru dar Willie nu vedea că
lucrurile pot fi rezolvate aşa pentru că liderul Daniel şi
alţii erau pe atunci foarte descurajaţi cu privire la situaţia
lucrurilor din Battle Creek. Aşa că i-am spus că nu-i nevoie
să trimită biletul. Dar n-aveam odihnă. Eram neliniştit
şi nu-mi găseam pacea."
Nu vrei să mă ajuţi să
înţeleg asta? E cea mai mare greutate pe care am întâmpinat-o în
experienţa mea, referitoare la mărturii.
Dacă Sadler ar fi ştiut ce aflaseră alţii – că pe lângă implicarea lui Willie, Ellen şi ajutoarele ei erau şi ei implicaţi creativ în scrierea cărţilor, inspirându-se de a alţi autori – cu siguranţă că ar fi fost mult mai tulburat. În anii care au urmat, au fost alţii care au ridicat probleme asemănătoare; dar întrebările lor, ca şi ale lui Sadler, n-au primit nici un răspuns mulţumitor după cât se ştie.
Cam prin anii 1870 şi 1880, unii făceau
diferenţa în gândirea lor între o "mărturie" (adică o
scrisoare privată de la profet) şi acel material care era copiat
şi adaptat de la alţi scriitori şi pus în cărţi cu
numele ei. Ellen n-a acceptat
această separare. A scris bisericii din Battle Creek în 1882:
Tranziţia era acum încheiată. Ellen sosise.
Îşi atinsese poziţia de autoritate iar aceasta nu trebuia pusă
la îndoială. Scrisorile, fie publice fie pe cale de a deveni publice,
copiatul de la alţii, discuţiile ei pe diferite subiecte, de apt
orice lucru care venea de pe acel "raft
înalt" era considerat acum de la Dumnezeu şi
binecuvântat de Duhul Său.
Nici o altă persoană religioasă
care a pretins ceva n-a cerut vreodată poporului un asemenea cec în alb,
cu o semnătură necertificată. Dar ea a făcut-o. Şi
până în ziua de azi, majoritatea adventiştilor n-au pus
niciodată la îndoială aprobarea ei şi abilitatea ei de a împlini
ceea ce a pretins. Nu numai „mărturiile” sunt considerate inspirate (printre
care şi acelea care au fost copiate, chiar în procent de sută la
sută) ci şi toate scrierile despre care se ştie că le-a
aprobat, atins sau lângă care s-a aflat în timpul vieţii sunt
considerate a avea o semnificaţie sau "inspiraţie" specială.
Chiar şi lucrurile pe care nu le-a inclus atunci când a copiat sunt
considerate importante. S-a sugerat că – la fel ca Gutzon Borglum
(sculptorul feţelor de pe muntele Rushmore) care supraveghea de jos din
vale toate pietrele care erau aruncate - Ellen direcţiona cu ajutorul unui
radar ceresc toate materialele care ieşeau cu numele ei, fie că le
vedea sau le recunoştea vreodată ca fiind ale ei. 13
Cu un asemenea sprijin cum n-a mai avut nici un
alt muritor, Ellen era acum gata să dea o nouă formă
evenimentelor trecutului şi, prin interpretările ei vizionare ale
Bibliei, să facă acelaşi lucru pentru viitor. Începuse să lucreze la această idee
a marii controverse în prima ediţie de buzunar din 1858 a Darurilor spirituale. Dar acea micuţă lucrare a fost
compusă grosolan. Şi a avut ceva concurenţă – căci, în
acelaşi an, Hastings publicase un volum cu titlul identic. 14 Volumul de
219 pagini al lui Ellen n-arăta promiţător şi, spre
deosebire de cartea de mai târziu, Tragedia veacurilor, n-a
primit o publicitate atât de răspândită în ceea ce priveşte
adevărul şi lumina, forma şi conţinutul, proza şi
stilul. Dar era un început şi prin urmare avea să ie
folosită.
Nici pentru un orb nu e greu să vadă
că dacă revelaţiile continue, şi inspiraţiile aveau
să facă o întoarcere bruscă şi să intre în conflict cu
ce se întâmplase înainte, o astfel de schimbare de direcţie avea să
dea naştere la întrebări mult mai grave decât cele de până
atunci. Dacă materialul copiat, autorii folosiţi, dacă noile
viziuni sau instrucţiuni aveau să intre grav în conflict cu cele
vechi, aceste lucruri erau greu de explicat. Apăreau unele
contradicţii dar metoda folosită trebuia să ţină
privirea ocupată în timp ce mâinile mutau obiectele aşa de repede
că începuturile erau uitate. Şi asta s-a întâmplat. Puţini
cititori de azi ştiu că daruri
spirituale e premergătoarea setului de patru volume a Spiritului
profeţiei şi mult mai
puţini ştiu că
setul de cinci volume din seria Conflictul veacurilor îşi are originea în
cele patru volume dinaintea sa.
Importanţa acestui progres nu poate fi
trecută cu vederea căci ceea ce-a spus Dumnezeu în 1858 trebuia
să repete în 1870 şi chiar mai târziu în 1890 şi tot aşa. Pentru
că Dumnezeu este Dumnezeu, nu era nici o problemă pentru El; dar nu
era uşor pentru Ellen şi echipa ei. Fiecare nou autor copiat trebuia
să-şi ia locul printre cei dinaintea lui. Fiecare iluminare sau
viziune nouă trebuia să se potrivească cu tot ce fusese
înregistrat înainte. Contradicţiile trebuiau găsite şi fie eliminate,
fie explicate dacă se strecura vreuna –lucru care se repeta întruna timp
de 60 de ani sau mai mult. Erau şi aceia care totuşi observau
schimbarea de stil şi evoluţia structurii:
Primele viziuni tipărite erau caracterizate de un stil naiv iar subiectul lor reflecta ceea ce te puteai aştepta din partea unui tânăr mistic dintre adepţii dezamăgiţi ai lui Miller. Treptat, profetul s-a dezvoltat devenind un mesager diferit iar seria Conflictului marchează producţia unei EGW mature. De fapt, evoluţia este atât de mare încât e într-o oarecare măsură surprinzător să ştii că aceeaşi persoană a scris cele două tipuri de cărţi. Chiar şi etapele diferite din aceeaşi serie prezintă îmbunătăţiri izbitoare în privinţa stilului şi a conţinutului. În ediţiile finale, cititorul poate citi cu atenţie capitole întregi fără să observe nimic care să-i amintească de viziuni. Cum s-au dezvoltat aceste lucruri devenind un proiect ce-l intrigă pe istoricul serios? 15
Ceea ce a fost remarcabil la această
dezvoltare e abilitatea cosmetică cu care echipa lui Ellen a rearanjat
evenimentele astfel încât critica (ce urma să vină) să nu
submineze întregul proiect la începuturile lui. Până când tot numărul
de oponenţi n-a crescut în anii 1890 şi după aceea, puterea
legendei invincibilităţii lui Ellen (în timp ce spunea că
poartă scutul lui Dumnezeu) a ajutat-o să câştige fiecare
bătălie, să distrugă orice opoziţie, să
concedieze orice oponent din serviciul ei (sau a bisericii) şi să
alunge, în numele lui Dumnezeu şi al religiei, unele din persoanele cele
mai puternice din istoria medicală şi teologică a bisericii.
Nu-i de mirare că în 1980, la întrunirea de la Glacier View (Colorado) pentru
a discuta părerile lui Desmond
Ford, unul din prinţii bisericii scria:
A venit timpul să criticăm propria noastră metodă. Ca adventişti de ziua a şaptea, ne-am simţit în siguranţă pentru că aveam adevărul revelat; şi orice ar spune alţii împotriva noastră, Îl avem pe Dumnezeu de partea noastră şi pe profetul Ellen G. White. Acum descoperim că multe din lucrurile pe care le-a scris în Dorinţa veacurilor şi în Tragedia veacurilor au fost copiate de la alţii. Cum putem ştii cu adevărat ce pretindem că ştim? Suntem astfel forţaţi să ne punem întrebări în privinţa interpretării....
E un fapt recunoscut istoric că majoritatea
luminilor strălucitoare care au părăsit biserica noastră au
făcut-o datorită autorităţii atribuite scrierilor lui Ellen
White. 16
Ceea ce poate că prinţul nu ştia când
a scris acel articol e că nu numai Dorinţa veacurilor şi Tragedia veacurilor erau inspirate mult de la alţii, ci
că începutul începuturilor, Daruri spirituale iar
apoi volumul unu din Spiritul profeţiei, premergătorul Patriarhilor
şi profeţilor (şi aceasta din seria Conflictului) au fost
şi ele inspirate de la alţi autori. În versiunea de la mijloc a
seriei, Paradisul pierdut al lui Milton primea o parte mai mare. De la ce două sau trei pagini din Daruri spirituale, tema lui Milton
s-a extins pe cam vreo 37 de pagini şi urma să crească, uneori
identic, în alte scrieri ale ei. Totuşi, acum, noi autori au fost
găsiţi pentru a umple spaţiile şi s-o facă posibil de
citit! 17 Fraţii nu se ruşinau să anunţe virtuţile
primului volum din Spiritul profeţiei.' 18 Chiar şi numele seriei
sugerează că avea aprobarea specială al lui Dumnezeu şi
că nu trebuie să lipsească din casele tuturor
credincioşilor. Deşi noul volum era o îmbunătăţire a
vechii Daruri spirituale, (o altă carte a cărei
titlu sugerează amprenta divină), nu a reuşit să
impresioneze aşa cum se aştepta de la el. Până când n-a
apărut ediţia de mai târziu cu titlul specia de Patriarhi şi
profeţi materialul
adăugat n-a avut ecou. Avea să fie piatra din capul unghiului
celor cinci volume din setul Conflictul veacurilor pe care aveau să-l
folosească adventiştii pentru a stabili majoritatea
interpretărilor şi traducerii şi evaluării Scripturilor.
Folosită în toate şcolile şi colegiile adventiste de ziua a
şaptea ca autoritate în problematica Vechiului Testament, Patriarhi
şi profeţi a fost
acceptată de adventişti ca autoritate finală. Nu e
acceptată nici o deviere de la această normă în probleme
ideologice referitoare la Creaţie, geologie, teologie, sau Hristologie.
Totuşi, au existat nişte momente dificile
legate de această carte. ÎN etapa de început a scrierii, Ellen l-a
introdus pe Iacov şi noaptea luptei sale într-o versiune. Totuşi, în
descrierea de mai târziu, imaginea oferă nişte detalii aproape
contradictorii. Observaţi vederile ei diferite în părţile scrise
cu litere italice din exemplele de mai jos:
Spiritul profeţiei, Vol. I, p. 11819
|
Patriarhi şi profeţi, p. 19697
|
E. G. White |
E. G. White 1890 |
Greşeala lui
Iacov, atunci când a luat prin fraudă binecuvântarea fratelui său
îi e din nou adusă înainte cu forţa şi îi e frică că
Dumnezeu îi va îngădui lui Esau să-i ia viaţa. În
neliniştea lui, se roagă lui Dumnezeu toată noaptea. Mi s-a arătat un înger care
stătea înaintea lui Iacov şi-i arăta greşeala lui în
adevărata sa natură. Când îngerul se întoarce să plece,
Iacov îl apucă şi nu vrea să-i dea drumul. Îl imploră cu
lacrimi. Arată că s-a pocăit adânc de păcatele lui
şi de greşeala aţă
de fratele lui, care au fost pricina de despărţire
dintre el şi casa tatălui său timp de 20 de ani. Îndrăzneşte
să-i aducă aminte de promisiunile lui Dumnezeu şi de semnele
milei lui faţă de el din când în când, cât a lipsit din casa
tatălui. Toată noaptea Iacov s-a luptat cu îngerul, implorându-l
să-l binecuvânteze. Se pare
că îngerul rezista la rugăciunea lui, aducându-i mereu aminte de
păcatele lui, încercând în acelaşi timp să scape de el.
Iacov era hotărât să-l ţină pe înger nu numai prin
forţa fizică ci şi prin puterea credinţei vii. În necazul
lui, Iacov a amintit de pocăinţa sufletului său şi de
umilinţa adâncă pe care o simţea pentru greşelile sale.
Îngerul îl privea cu o aparentă
indiferenţă [italice adăugate].19 |
Era o regiune
muntoasă, singuratecă, bântuită de fiare sălbatice
şi de hoţi şi ucigaşi. Sigur şi fără
ajutor, Iacov s-a plecat adânc neliniştit la pământ. Era miezul
nopţii. Tot ce-i era drag în viaţă era departe, expus
pericolului şi morţii. Dar
cel mai amar din toate era gândul că propriul lui păcat pusese pe
cei nevinovaţi în pericol. Cu lacrimi şi
strigăte sincere, s-a rugat ui Dumnezeu. Deodată, a simţit o
mână puternică. A crezut că un duşman caută
să-i ia viaţa şi a încercat să se elibereze din
strânsoarea atacantului. În întuneric, cei doi s-au luptat pentru
câştig. N-au scos nici
un cuvânt, ci Iacov şi-a adunat
toată puterea şi nu s-a lăsat nici o clipă.... Lupta
a durat până aproape în zorii zilei, când străinul şi-a pus
degetul pe coapsa lui Iacov şi l-a lăsat imediat olog. Patriarhul a recunoscut acum cine era
adversarul său. [italice
adăugate] 20 |
Asemenea contradicţii au provocat din când în
când îngrijorări printre clericii adventişti dar nu s-au dat multe
răspunsuri satisfăcătoare. Răspunzând unei scrisori din 1943,
Arthur White scria către Fundaţia White:
Cea de-a doua întrebare a dvs. are legătură cu ceea ce credeţi că e o contradicţie în poveste luptei lui Iacov cu îngerul din "Patriarhi şi profeţi," şi primele cărţi "daruri spirituale" şi "Spiritul profeţiei." Cereţi explicaţia oficială a denominaţiei noastre în această problemă. Nu sunt în poziţia să vorbesc în numele denominaţiei. Conferinţa generală n-a studiat această problemă pe care o ridicaţi şi nu există nici o declaraţie oficială disponibilă. Eu am în cap ceva ce mie mi se pare a fi o explicaţie satisfăcătoare. După ce voi discuta despre asta şi cu alţii de aici vă voi scrie din nou dar când voi face asta o voi face pentru Arthur White nu pentru denominaţie.
Pe scurt, pot cere o explicaţie a tipului de
inspiraţie care permite un conflict în povestirile legate de viţa lui
Hristos, redate de diferiţi scriitori ai Evangheliilor 21'
Întotdeauna atent să fac legătura între
orice probleme se iveau în scrierile lui Ellen cu probleme care poate
apăreau la scriitorii scripturii, apologeţii de la început ai lui Ellen
păreau a spune că Dumnezeu nu-i nevoie să fie corect sau să
spună adevărul. Au adăugat o nouă întorsătură
acelei tendinţe. El trebuia să fie Dumnezeu iar ei spuneau tuturor
cine era El atunci când era nevoie. Acest argument avea să ajungă
până în anii 1980.
Totuşi, nu poţi găsi prea multe
acuzaţii faţă de ediţia finală. Cu ajutorul lui John
Milton, David March, Alfred Edersheim, Frederic W. Farrar, Friedrich W.
Krummacher şi a unui persona din ce în ce mai mare de cercetători,
finalista Ellen (şi Dumnezeu) au produs o lucrare care avea să
devină piatra din capul unghiului a adventiştilor timp de o sută
de ani. Acel "raft înalt"
care intenţiona să o protejeze pe proorociţă de ispită
a adus o grămadă de idei noi.
Capitolul 5 Fragmente selectate
|
|
Cărţi scrise de: Ellen White
|
Surse din care s-a inspirat: Edersheim,
Alfred
|
Patriarhi
şi profeţi; Mountain View, California,
Pacific Press (1890,1913). |
Istoria biblică: Vechiul Testament, vol. 14. (1876:1880) Retipărită la Grand Rapids de Eerdmans 1949. March, Daniel – Scene nocturne din Biblie Philadelphia, Zeigler, McCurdy |
Pagină din ediţia din 1958 (White)
|
Pagină din volumul 1 (Edersheim)
|
33 De ce-a fost
îngăduit păcatul? |
xi Introducere |
44 Creaţia |
17 Creaţia |
52 Ispitirea şi căderea 63 Planul răscumpărării |
17 Căderea |
71 Cain şi
Abel puşi la încercare |
23 Cain şi
Abel-cele două căi |
80 Set şi
Enoh |
23 Set şi
urmaşii lui |
90 Potopul |
44 Potopul |
105 După potop 111 Săptămâna literală |
51 După
potop |
117 Turnul Babel |
57 Babel-Încurcarea
limbilor |
125 Chemarea lui
Avraam |
72 Chemarea lui
Avraam |
132 Avraam în Canan |
72 Sosirea lui în
Canaan |
145 Testul
credinţei |
97 Încercarea
credinţei lui Avraam |
156 Distrugerea
Sodomei |
88 Distrugerea
Sodomei |
171 Căsătoria
lui Isaac |
106 Căsătoria
lui Isaac |
177 Iacov şi
Esau |
106 Naşterea
lui Esau şi Iacov |
183 Fuga şi
exilul lui Iacov |
115 Iacov e
trimis la Laban |
195 Noaptea
luptei |
132 Noaptea
luptei |
204 Întoarcerea
în Canaan |
132 Iacov se
stabileşte la Hebron |
213 Iosif în Egipt |
142 Primii ani
din viaţa ui Iosif |
224 Iosif şi
fraţii săi |
161 Iosif
îşi recunoaşte fraţii |
Pagină din ediţia din 1958
(White)
|
Pagină din volumul 2 (Edersheim)
|
241 Moise |
35 Naşterea
şi educaţia lui Moise |
257 Plăgile
din Egipt |
63 Cele zece
"lovituri," sau plăgi |
273 Paştele |
78 Paştele
şi ţinerea lor |
281 Exodul |
78 Copiii lui Israel
părăsesc Egiptul |
291 De la Marea
Roşie la Sinai |
89 Pustia
Şur |
303 Legea dată lui Israel 315 Idolatria de la Sinai |
105 Cele "zece
cuvinte" şi sensul lor |
331 Duşmănia
lui Satan împotriva Legii |
121 Păcatul
viţelului de aur |
343 Cortul
întâlnirii |
133 Ridicarea
cortului. Slujbele din el |
359 Păcatul
lui Nadab şi Abihu |
137 Păcatul
lui Nadab şi Abihu |
395 Răzvrătirea
lui Core |
171 Împotrivirea
lui Core |
363 Legea şi
legămintele |
114 Orânduieli
civile şi sociale - "legământul făcut prin sacrificiu"
|
374 De la Sinai la
Cadeş |
156 [Mersul prin
pustie] |
387 Cele 12 iscoade |
163 Iscoadele
trimise în Canaan |
406 În pustie |
171 Anii din
pustie |
411 Stânca
lovită |
184 Păcatul
lui Moise şi Aaron |
422 Călătoria pe lângă Edom 433 Cucerirea
Basanului |
193 Călătoria
copiilor lui Israel prin ţara Edomului |
Pagină din ediţia din 1958
(White)
|
Pagină din volumul 3 (Edersheim)
|
438 Balaam |
11 Personajul
şi istoria lui Balaam |
453 Apostazia de
lla Iordan |
23 Sfârşitul
lui Balaam |
462 Legea
repetată |
33 Al doilea
recensământ al lui Israel |
469 Moartea lui
Moise |
42 Moartea
şi înmormântarea ui Moise |
481 Traversarea
Iordanului |
53 Despărţirea
miraculoasă a Iordanului |
487 Căderea
Ierihonului |
58 Căderea
miraculoasă a Ierihonului |
499 Binecuvântările
şi blestemele |
73 Binecuvântarea
şi blestemul de pe Garizim şi Ebal |
505 Legământul cu Gabaoniţii |
72Înşelătoria
Gabaoniţilor |
510 Împărţirea
Canaanului |
87 Ultima
împărţire a ţării |
521 Ultimele cuvinte ale lui Iosua 525 Darurile şi zeciuielile 530Grija lui Dumnezeu pentru cei săraci |
96 Cuvintele de
rămas bun ale lui Iosua |
537 Sărbătorile
anuale |
33 Orânduielile
pentru sacrificii |
543 Primii
judecători |
105 Rezumat al
cărţii Judecători |
560 Samson |
163 Istoria lui
Samson |
Pagină din ediţia din 1958
(White)
|
Pagină din volumul 4 (Edersheim)
|
569 Copilul Samuel |
1 Naşterea
lui Samuel |
575 Eli şi
fiii lui |
10 Păcatul
fiilor lui Eli |
581 Chivotul luat
de filisteni |
16 Luarea
chivotului |
592 Şcolile
profeţilor |
26 Administraţia
lui Samuel |
603 Primul rege
al lui Israel |
26 Cererea unui
rege |
616 Mândria lui
Saul |
56 Neascultarea
lui Saul |
627 Saul respins |
56 Respingerea
domniei lui |
637 Ungerea lui David |
79 Ungerea lui
David |
643 David şi
Goliat |
79 Lupta dintre
David şi Goliat |
649 David fugar |
94 Fuga lui David
la Samuel |
660 Nobleţea
lui David |
109 David şi
Ionatan |
675 Moartea lui
Saul |
147 Moartea lui
Saul |
683 Vrăjitoria
antică şi modernă |
136 Saul...
vrăjitoarea din En-Dor |
690 David la
Ţiclag |
136 Luarea
Ţiclagului de către amaleciţi |
697 David chemat
la tron |
147 David rege la
Hebron |
703 Domnia lui David |
163 David... rege
peste întreg Israelul |
717 Păcatul
şi pocăinţa lui David |
190 Marele
păcat al lui David... Pocăinţa |
1. J. N. Andrews îi dusese lui
Ellen o copie a Paradisului pierdut atunci când a recunoscut că povestirea
ei din 'Tragedia veacurilor” semăna cu cea a lui John Milton din poemul
său epic din 1667. După
spusele lui Arthur L. White, ea îl pusese sus, pe un"raft înalt" şi nu-l citise.... Spiritul profeţiei al lui EGW a
fost publicat de Pacific Press mai întâi în patru volume (1870-77-78-84). O
reproducere întocmai a fost scoasă în 1969 de asociaţia de publicare Review
and Herald....Seria Conflictul veacurilor cuprindea cinci volume: Tragedia
veacurilor (1888), Patriarhi şi profeţi (1890), Dorinţa
veacurilor (1898), Faptele apostolilor ( 1911) şi Profeţi
şi regi ( 1916).
2. O notă editorială
despre volumul doi al Spiritului
profeţiei care urma să apară în numărul lui Review din
30 Noiembrie 1876 spunea: "Suntem gata să spunem despre acest volum
abia scos că e cel mai remarcabil volum care a ieşit vreodată din
acest birou." Paragraful era semnat de editorul Uriah Smith.
3. Ronald L. Numbers tratează
încercările acestor "reformatori ai sănătăţii"
în cartea lui Proorociţa sănătăţii: Un studiu al
lui Ellen G. White (New York: Harper & Row, Publishers, 1976). Părerile
lor au fost publicate în periodice din anii 1800 şi în aceste
cărţi, printre mult altele: (1) Willlam A. Alcott, Lecţii
despre viaţă şi sănătate (Boston: Phillips,
Sampson, and Co., 1853); (2) Larkin B. Coles,
Filosofia
sănătăţii: Principii Naturale de sănătate şi
vindecare (Boston: William D. Ticknor & Co., 1849), (3)
Sylvester Graham, Lecţii despre ştiinţa vieţii umane (New
York: Fowler and Wells, 1858); (4) James Caleb Jackson, Organismul Sexual (Boston:
B. Leverett Emerson, 1862); (5) Russell T. Trall, Patologia organelor de
reproducere (Boston: B. Leverett Emerson, 1862); (6)Joel Shew şi
Trall, editori la WaterCure Journal
(1845-62).
4. Ellen G. White, Cuvânt
înainte, Sănătate sau cum
să trăieşti (Reproducere
fotografică, Mokelumne Hill, Calif., 1957); Review 30 (8 Octombrie
1867), p. 260.
5. Ibid.
6. Ibid.
7. Ronald L. Numbers, Proorociţa
sănătăţii: Un studiu
al lui Ellen G. White (New York: Harper & Row,
Publishers, 1976).
8. Ingemar Linden, Ultima
trompetă, p. 202. James White către Dudley M. Canright, 24 Mai
1881.
9. [Iohn Harvey Kellogg], "Un
interviu autentic între liderul G. W. Amadon, liderul A. C. Bourdeau şi
Dr.John Harvey Kellogg în Battle Creek, Michigan, pe 7 octombrie, 1907." Un
raport stenografiat legalizat.
10. Ibid.
11. William S. Sadler către
EGW, 26 Aprilie 1906, p. 34.
12. EGW, Mărturii, vol.
5, p. 66-67. EGW către biserica din Battle Creek , 20 iunie 1882.
13. Jack W. Provonsha, casetă
cu studiu de la şcoala de Sabat, 2 Februarie 1980. Glendale Committee
Review, 2829ianuarie 1980.
14. H[orace] L[orenzo] Hastings, Marea controversă între Dumnezeu
şi om (Boston: Tipărire
privată a autorului, [1858]).
15. Linden, Ultima
trompetă, p. 211.
16. Earl W. Amundson, "Autoritate
şi conflict - Consens şi unitate," fotocopiată (Lucrare
prezentată la Consultaţia teologică, Glacier View Ranch, Ward,
CO, 1520 August 1980), p. 12, 16.
17. Vezi Apendice, Capitolul 5,
fragmente comparate.
18. Guy Herbert Winslow,
"Ellen Gould White şi adventismul de ziua a şaptea" (Dizertaţie,
Clark University, Worcester, MA 1932) p. 290. Vezi şi Robert W.Olsen "Dorinţa veacurilor,"
fotocopiată (Washington: EGW)
19. EGW, Spiritul
profeţiei, vol. l, p. 118 - 19.
20. Ellen G. White, Patriarhi şi
profeţi (Mountain View: PPPA, 1890).
21. Arthur L. White către
Henry F. Brown, 23 Septembrie 1943.